În această postare pe blog, vom rezuma viața lui Osamu Dazai, precum și contextul și semnificația capodoperei sale, „Nu mai este om”.

Viața lui Osamu Dazai

Osamu Dazai (太宰治, nume la naștere Shuji Tsushima) s-a născut pe 19 iunie 1909, în Tsugaru, Prefectura Aomori, ca al zecelea dintre unsprezece copii și al șaselea fiu. Tatăl său, Tsushima Kengeemon, a fost membru al Camerei Reprezentanților, iar fratele său cel mare, Bunchi, a fost guvernator al Prefecturii Aomori; familia făcea parte din elita locală. După Restaurația Meiji, familia Tsushima a acumulat pământ prin împrumuturi și a devenit mare proprietar de pământuri; la un moment dat, până la 30 de persoane - inclusiv membri ai familiei și servitori - locuiau împreună sub același acoperiș.
Dazai a crescut simțindu-se rușinat de familia sa, care provenea de la familii nou-înstărite și îmbogățite, ceea ce l-a determinat să dezvolte un sentiment de vinovăție. Crescut de o doică și de mătușa sa în locul mamei sale fragile, a suferit de o lipsă de dragoste maternă; această privațiune, împreună cu atmosfera ierarhică din cadrul familiei sale, se reflectă constant în lucrările sale. Sentimentele sale de inferioritate și vinovăție față de familia sa, împreună cu lipsa de dragoste maternă, au avut un impact profund asupra tendințelor autodistructive ale lui Dazai și asupra vieții sale.
Un elev remarcabil, care s-a clasat constant printre primele clasate de la școala primară până la liceu, Dazai și-a hrănit visul de a deveni scriitor când a publicat pentru prima dată o lucrare în revista studențească a școlii sale, în timp ce frecventa Liceul Aomori; a publicat, de asemenea, romane și eseuri în reviste pentru fani. În 1927, anul în care a intrat la Liceul Hirosaki, vestea sinuciderii lui Ryunosuke Akutagawa a fost un mare șoc pentru el. Ulterior, a început să frecventeze cartierul roșu și să se apropie de gheișe, ceea ce a dus atât la un stil de viață decadent, cât și la un interes crescând pentru marxism.
În seara zilei de decembrie 1929, ziua în care începeau examenele finale din semestrul de liceu, Dazai a luat somniferul Calmotin și a încercat să se sinucidă pentru prima dată în viața sa. Se pare că o combinație de factori a contribuit la aceasta, inclusiv profundul sentiment de a fi implicat în ideologia de stânga, sentimentul de vinovăție legat de trecutul său, teama de a-și dezamăgi familia neglijându-și studiile și moartea fratelui său mai mic, Reiji.
În 1930, Dazai s-a înscris la Departamentul de Literatură Franceză al Universității Imperiale din Tokyo, unde l-a întâlnit pe Masuji Ibuse, care i-a devenit mentor pe viață și a participat activ la activități de stânga. Cam în aceeași perioadă, a avut loc incidentul în care a fost implicată gheișa Hatsuyo Oyama, care venise la Tokyo; fratele său cel mare, Bunchi, a intervenit pentru a aranja o căsătorie între Hatsuyo și Dazai, declanșând un conflict cu familia. Chinuit de anxietatea de a fi renegat de familia sa și de sentimente de auto-dispreț, Dazai a încercat o dublă sinucidere cu Atsumi Tanabe, o angajată a unei cafenele din Ginza, pe plaja din Kamakura pe 29 noiembrie; cu toate acestea, Atsumi a murit, în timp ce Dazai a supraviețuit. Acest incident l-a lăsat cu un profund sentiment de vinovăție pentru tot restul vieții și s-a reflectat în operele sale ulterioare în numeroase ocazii.
În 1931, după ce s-a mutat cu Hatsuyo, Dazai a participat activ la mișcarea socialistă, aderând inclusiv la Alianța Studențească Antiimperialistă și strângând fonduri pentru Partidul Comunist. Cu toate acestea, șocat de infidelitatea lui Hatsuyo și la îndemnul fratelui său cel mare, s-a predat și a renunțat la activitățile sale de stânga.
În 1933, Dazai și-a publicat prima lucrare sub pseudonimul „Osamu Dazai”. În 1935, deoarece devenea puțin probabil să absolvească universitatea și după ce a picat un interviu de angajare la o companie de ziare, a încercat să se sinucidă spânzurându-se pe un munte din Kamakura - a treia sa tentativă de suicid. În același an, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru apendicită, a ajuns într-o stare critică din cauza peritonitei. Utilizarea analgezicului Fabinal a dus la dependență de droguri și tuberculoză pulmonară, care aveau să aibă un impact profund asupra vieții și muncii sale ulterioare.
În 1935, „Reversal” a fost nominalizată la primul Premiu Akutagawa, dar când a terminat pe locul doi, Dazai a devenit obsedat de câștigarea premiului. S-a ciocnit cu Yasunari Kawabata în timpul procesului de jurizare și l-a criticat public după ce a pierdut premiul. Orgoliul său a fost profund rănit când a fost ignorat în mod repetat pentru premiu și în 1936. Modificările criteriilor de jurizare implementate în această perioadă au dus la stabilirea unei practici prin care lucrările aceluiași autor nu erau nominalizate din nou.
În 1936, Dazai a fost spitalizat din cauza unei intoxicații cu filină care se agrava. Simțea că soția sa, Hatsuyo, și mentorul său, Masuji Ibuse, îl înșelaseră și îl internaseră într-un spital de psihiatrie, fiind chinuit de un sentiment de trădare din partea umanității. Experiența sa în secția de psihiatrie, care a durat aproximativ o lună, a avut o influență profundă asupra operelor sale ulterioare, în special asupra romanului „Nu mai este om”.
În 1937, Dazai a încercat să se sinucidă pentru a patra oară. Aflând că Hatsuyo avusese o relație nepotrivită cu o rudă care era pictoriță în timp ce era spitalizat, a luat somnifere la izvoarele termale Minakami în încercarea de a se sinucide alături de ea, dar încercarea a eșuat și, în cele din urmă, s-a despărțit de Hatsuyo. În același an, a publicat povestiri scurte precum „Un izvor fictiv” și „Jocheul secolului XX”.
În 1939, Dazai s-a căsătorit cu profesoara de liceu Michiko Ishihara, prin prezentarea mentorului său. În aprilie, a atras atenția în cercurile literare cu „Peisaj auriu” și a dus o viață relativ stabilă, publicând constant culegeri de povestiri scurte și diverse alte lucrări. La începutul anilor 1940, a publicat o serie de povestiri scurte celebre, inclusiv „Fugi, Meros”, și și-a continuat prolifica muncă creativă, terminând romanul „Noul Hamlet” în 1941.
Spre sfârșitul războiului, și-a vizitat orașul natal deoarece mama sa era grav bolnavă; când casa sa a fost avariată de un raid aerian american în 1945, s-a evacuat în orașul natal împreună cu familia sa, înainte de a se întoarce la Tokyo în anul următor. După război, pe măsură ce declinul familiei Tsushima s-a accelerat din cauza reformei agrare, Dazai a câștigat o imensă popularitate ca scriitor de frunte al școlilor Decadent și Rogue, care s-au răzvrătit împotriva literaturii și moralității consacrate, obținând în același timp sprijinul tinerilor care întruchipau haosul și deziluzia postbelică.
Nuvela sa „Sayonara”, publicată în 1947, descria inutilitatea și decadența unei familii aristocratice decăzute și a devenit un bestseller. În același an, viața sa personală a rămas complicată, marcată de nașterile succesive ale celei de-a doua fiice a sa și ale unei fiice născute în afara căsătoriei. Apoi, în mai 1948, după ce a terminat manuscrisul pentru „Nu mai este om”, Dazai s-a sinucis pe 13 iunie alături de iubita sa, Tomie Yamazaki. A lăsat în urmă un bilet de adio și poezii înainte de a se arunca în râul Tama; trupul său a fost descoperit în dimineața zilei de 19 iunie, ziua în care ar fi împlinit 39 de ani.

„Nu mai este om” — Structură și semnificație

„Nu mai este om” este o lucrare pe care Dazai a terminat-o cu o lună înainte de a-și pune capăt vieții după cinci tentative de suicid de-a lungul celor 39 de ani de viață; se citește foarte mult ca un bilet de adio. Evenimentele din roman - inclusiv o educație familială autoritară, multiple tentative de suicid, dependența de droguri, spitalizarea într-un spital de boli mintale și trădarea din partea soției și mentorului său - reflectă în mare măsură propriile experiențe ale autorului, determinându-i pe mulți să o interpreteze ca pe un roman autobiografic.
Din punct de vedere structural, romanul adoptă un format unic în care protagonistul, Yōjō Oba, își relatează viața de 27 de ani prin intermediul a trei jurnale personale. Cu excepția prefeței și a postfaței, narațiunea este relatată la persoana întâi, iar elementele autobiografice caracteristice lui Dazai și proza ​​nihilistă pătrund în întreaga operă.
Prima carte de memorii descrie trecutul lui Oba Yōjō, un băiat cu o puritate înnăscută, care, încă din copilărie, nu a putut să se adapteze societății seculare și a devenit din ce în ce mai anxios pe măsură ce îi observa pe adulții vulgari și ipocriți din jurul său. Crescut ca cel mai mic fiu într-o familie de proprietari de pământuri de provincie, Yōzō duce o viață sufocantă sub un tată autoritar și tradiții familiale stricte. Prin comportamentul duplicitar al familiei sale și al celor din jurul său, precum și prin suferința pe care o îndură din partea servitorilor, ajunge să realizeze natura terifiantă ascunsă în spatele fațadelor oamenilor, acumulând treptat neîncredere și frică.
A doua carte de memorii detaliază călătoria lui Yōjo în timp ce își părăsește orașul natal pentru a trăi la Tokyo și se cufundă treptat în lumea seculară. După ce a urmat în secret cursuri de artă pe la spatele tatălui ei în timpul liceului, unde l-a întâlnit pe Masao Horiki și a fost atrasă într-o lume nouă, Yōjo începe să se bazeze pe plăceri precum alcoolul, țigările și prostituatele pentru a-și potoli temerile - temeri care făceau chiar și vizitarea teatrelor, restaurantelor sau mersul cu tramvaiul terifiantă. După ce se cufundă într-un stil de viață decadent, își abandonează studiile și pictura. Încearcă o dublă sinucidere sărind în mare cu Tsuneko, o chelneriță de cafenea, dar Tsuneko moare, în timp ce Yōzō supraviețuiește.
A treia intrare din jurnal descrie prăbușirea lui Yōzō spre ruină, ca un proscris social, după ce a fost renegat de familia sa și a plecat dintr-un loc în altul. Exmatriculat din școală din cauza tentativei de suicid, Yōzō a căutat refugiu la diverse persoane, dar în cele din urmă s-a simțit din nou trădat de cei care l-au tratat cu dispreț. Decăzut la statutul de artist manga de mâna a treia, Yōjō se deplasează între o reporteră și diverse cafenele, depinzând de alcool. Apoi apare inocenta Yoshiko, inspirându-l să viseze la o viață decentă pentru prima dată. Cu toate acestea, neputând suporta să fie martor la umilința ei, încearcă să se sinucidă luând somnifere. Tentativa eșuează, iar situația sa se înrăutățește pe măsură ce devine dependent de morfină.
În cele din urmă, Yōzō se adresează familiei sale de acasă pentru ajutor, dar este respins; apoi este internat într-un spital de boli mintale de către soția și cunoștințele sale. Trei luni mai târziu, aflând de moartea tatălui său, Yōzō simte un sentiment de dezolare totală și își trăiește zilele ca o epavă completă în casa dărăpănată pe care i-a amenajat-o fratele său cel mare. În acest fel, lucrarea descrie convingător cum un individ cu inimă curată, după ce a experimentat ipocrizia lumii, se îndreaptă spre autodistrugere.
„Nu mai este om” este impregnat de un profund sentiment de nihilism în fiecare propoziție, rezonând puternic cu emoțiile societății japoneze postbelice, care era cufundată în haos și disperare. Chiar și astăzi, rămâne o operă care rezonează profund cu cei care suferă într-o realitate înconjurată de minciuni și ipocrizie.
Procesul prin care protagonistul pur și sensibil dezvoltă neîncredere și frică față de oameni după ce experimentează ipocrizia și corupția adulților, apoi se îndreaptă spre hedonism pentru a uita totul, doar pentru a se autodistruge în cele din urmă, dezvăluie în mod strălucit fragilitatea existenței umane și un dezgust față de lumea cotidiană. Prin această lucrare, Dazai a folosit viața protagonistului ca o lentilă pentru a reflecta cu acuitate asupra naturii umane și a pretențiilor sociale.